Stiri din Alba


Cum suna?

Ei bine, in seara asta am chef de povesti si de amintiri din liceu…De vina o fi discutia cu o pustoaica de 16 ani care mi-a vorbit folosind apelativul „dumneavoastra” si m-am simtit batrana….De vina o fi sentimentul ca eu chiar ma simt batrana, desi am putin peste 30 de ani….De vina o fi si faptul ca ambii copii sunt la scoala de anul acesta si am sentimentul ca acum mai mult ca niciodata sunt de cealalta parte a baricadei: parinte de scolari!

Oricum, cert e ca mi-am adus aminte de perioada cand eram in liceu. Faceam meditatii la limba romana cu o profesoara super interesanta care muncea si ca bibliotecara la biblioteca din cartier. O apreciam enorm pentru ca ma indruma nu doar in calitate de profesor, dar si in calitate de prietena. De altfel, ma imprietenisem cu baiatul ei mai mare si iubita lui (ei erau deja la facultate cand eu terminam liceul) si amandoi imi ofereau sprijin pentru a trece mai usor peste ultimul an de liceu.

Doamna Lelia era pasionata de orice inseamna istorie, in special daca avea legatura cu dacii, cu originea lui Isus….asa ca va dati seama ca, de multe ori, ne adunam mai multi liceeni la ea la biblioteca (in afara orelor de meditatii) pur si simplu de dragul discutiilor. Pentru ca intr-adevar erau discutii. Ca sa ne simtim demni de nivelul unor conversatii cu dansa, citeam pe rupte tot ce prindeam si tot ce reusea ea sa aduca la biblioteca.

Spre finalul anului, doamna Lelia a avut ideea geniala sa faca un ziar. Nu un ziar obisnuit! Mai degraba un fel de „fituica” despre cartier. Incepusem sa discutam mult despre istoria Bucurestiului si despre atestarea documentara, despre modul in care s-a dezvoltat orasul asa ca ideea unui ziar despre cartier ni s-a parut nemaipomenita. Avea un dar aparte de a ne face sa ne simtim importanti.

Din pacate, eu eram in ultimul an si bacul se apropia cu pasi rapizi asa ca nu am putut face parte din colectivul care se forma. Ulterior, drumurile noastre au luat-o cu adevarat pe sensuri paralele si am ajuns sa ne vedem din an in Paste cum s-ar spune.

Mi-a parut rau ca nu am continuat, dar am realizat ca aveam atatea pe cap o data cu inceperea facultatii incat nu as fi avut timp de nimic…Recunosc faptul ca inca din primul an de facultate l-am cunoscut pe A. (sotul meu) asa va dati seama si singuri cum era timpul meu, nu?

La acea vreme reusisem sa ma conving ca nu m-as descurca sa scriu articole asa ca m-am auto-sugestionat ca nu am cum sa contribui in mod decent la reusita ziarului de cartier.

Ciudat cum viata te duce tot acolo unde iti e destinul, corect?

Iata ca acum am 2 bloguri unde scriu frecvent articole de care imi era teama ca nu as fi capabila.

Chiar ma gandeam zilele acestea la faptul ca multe informatii sunt uitate in presa centrala si nu mai sunt preluate din presa teritoriala ceea ce e pacat pentru ca sunt multe lucruri care sunt interesante, insa nu mai ajung la noi.

Pentru ca in vara aceasta am reusit sa avem o vacanta plina de aventuri, am ajuns si in Alba-Iulia. Adevarul este ca in aproape fiecare localitate din Ardeal am vazut in pietele centrale statuia Lupoaicei cu Romulus si Remus si am ramas impresionata. Oare de ce nu apar astfel de lucruri in presa centrala?

Asa am ajuns sa caut pe net ziarele locale pentru a citi ce se intampla acolo, la fata locului. Spre ex., ne-ar fi prins bine sa fi citit despre turismul din Alba inainte sa intram in judet pentru ca am fi stiut mai multe lucruri despre locurile minunate c eot fi vizitate. Nu as fi avut probabil curaj sa asist la concursul de slackline dat fiind ca sufar de rau de inaltime, insa sigur as fi descoperit evenimente interesante la care sa participam alaturi de copii.

  Stire din judetul Alba – http://www.ziarulapulum.ro

Voi cititi ziarele locale sau preferati ziarele centrale? Ce parere aveti despre diferenta dintre ele?

Anunțuri

Parerea ta conteaza

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s