În misiune cu Marian – eu nu sunt pitic, am ghiozdanul mare – Marian Godină


Pe Marian Godină l-am „descoperit” prin intermediul fb-ului. Mi s-a părut amuzant ce povestea despre „aventurile” lui ca poliţist rutier în Braşov şi am început să îi citesc postările. Am citit şi când a avut probleme cu şefii pentru acele postări, am citit şi când a anunţat că publică o carte care va conţine toate acele peripeţii.

Nu am cumpărat-o, recunosc acest lucru, deşi am avut în intenţie.

Până la urmă, am ajuns să cumpăr totuşi ceva. Este vorba despre cartea pe care a scris-o pentru copii.

Este prima dată când citesc o carte scrisă de un poliţist pentru copii.

Mi-a plăcut enorm! Şi nu doar mie, ci şi copiilor!

Ce pot spune?

E foarte frumoasă, chiar amuzantă pe alocuri, punctează lucrurile esenţiale. Finalul e genial.

E pentru copii, merge şi la adolescenţi.😀
Personajele principale sunt Marian (poliţist rutier) şi un băieţel de 6 ani, Luca. Capitolele sunt scurte, la obiect, punctuale….găsiţi informaţii – recomandări referitoare la apelarea numărului de urgenţă 112, traversarea pe la trecerea de pietoni, importanţa folosirii centurii de siguranţă, motivarea amenzilor, puţin despre etilotest, cum să se circule pe o stradă care nu are trotuar etc, totul prezentat ca o discuţie între cei doi, cu replici amuzante ici-colo.

Aşa cum spune şi Marian Godină….după ce o citesc, copiii îi vor bate la cap pe părinţi să respecte regulile😉

Şi cam aşa a fost şi la noi. Ieri am fost într-o excursie rapidă la munţii Buzăului, Vulcanii Noroioşi. La plecare, soţul nu îşi mai pusese centura şi ignora bipaitul maşinii (!) care îl atenţiona. Imediat, fetiţa i-a atras atenţia că…..banii de amendă, dacă îl prinde poliţia, ar fi mai utili să le cumpere lor îngheţată🙂 )))) E drept că tocmai plecase de pe loc, e drept că nu era poliţie în zonă, dar e şi mai corect să folosească centură, nu? M-am bucurat mult să constat că, la aproximativ 3 săptămâni de când am citit cartea, fetiţa şi-a adus aminte regulile în momentul în care a constatat că nu erau respectate😉

Bine-nţeles că a urmat şi comentariul puştiului meu care a ţinut să sublinieze că „mami nu pleacă niciodată de pe loc până nu avem toţi centurile! tu de ce nu faci la fel?”🙂 )))

Cartea o găsiţi la Editura Curtea Veche cu 35 de ron (are şi autograf dacă vă interesează să ştiţi😀 ) dacă nu aţi ajuns la târgul de carte unde preţul a fost mai mic.
Recomand această carte nu doar acasă, ci şi în şcoli!

p.s.: ieri, pe drumul spre casă, chiar am observat un poliţist într-o localitate buzoiană cum se ducea la un puşti pe bicicletă (cred că avea cam 7-8 ani) şi îi atrăgea atenţia să nu traverseze printre maşinile care circulau cu viteză, ci să se îndrepte spre trecerea de pietoni aflată la 100 m distanţă. Îmi place să cred că „Marian Godină” sunt mai mulţi poliţişti rutieri😉

 

Parerea ta conteaza

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s