Haine pentru femei – moda de vară sau….comoditate


Am avut o primăvară destul de rece comparativ cu anii precedenţi aşa că abia de câteva săptămâni putem spune că a venit vara. Vă aduceţi aminte că anul trecut prin luna aprilie deja puteam să ieşim la prânz cu o bluza cu mânecă lungă, iar în mai eram cu haine de vară pe noi? La asta mă refer.

Anul acesta, parcă lucrurile au stat mult mai bine. A plouat mai des, am avut şi zile caniculare, dar, până acum, nu a fost rău de loc, aş zice eu.

Şi totuşi, am văzut că luna trecută oamenii erau puţin….bulversaţi de clima aceasta şi pe stradă puteai să vezi fie o doamnă în rochie, fie un domn cu pulover şi pălărie.

Cred că din cauza climei mulţi dintre noi nu am cumpărat haine mai răcoroase până când nu au venit primele zile de caniculă.

Personal, sunt într-o perioadă de schimbări. Am decis că e momentul să fac nişte modificări nu doar ale garderobei, dar şi a stilului de viaţă. Deşi nu mă pot mândri cu prea multe ore de sport pe săptămână, încerc să mănânc mai sănătos. Pentru că mă deplasez aproape exclusiv cu maşina (asta se întâmplă când locuieşti în afară oraşului), viaţa mea a devenit …sedentară.

Zilele trecute, am încercat să stabilesc un plan de acţiune (să îl numim aşa pentru că altă denumire nu găsesc momentan). Am stat şi m-am gândit …cum arată corpul meu acum, cum mi-ar sta mai bine îmbrăcată cu un stil ori altul….m-am întrebat cum mi-aş dori să mă îmbrac (înainte să îi am pe copii mă îmbrăcam foarte elegant, aproape că nu găseai mai mult de 3 tricouri în dulapul meu).

Apoi m-am întrebat…dacă m-aş îmbrăca într-un anume mod….m-aş simţi comod? m-aş simţi bine în acele haine? unde aş purta acele haine?

Gusturile mele nu s-au schimbat atât de mult de-a lungul anilor, însă nici curaj să port anumite modele nu am prins în acest timp, din păcate. De când eram adolescentă mi-au plăcut hainele cu model (nu flori ori dungi, ci patterns).

(imagine preluată Haine femei – vestityoutlet.ro )
Ce observaţi în imaginea de mai sus?

Mie îmi place la nebunie rochiţa albă din mijloc. Dar ştiu că nu o pot purta pentru că e albă. În mintea mea, cu alb nu mi-ar sta bine, ar arăta toate defectele. Cunosc persoane cu greutate care poartă lejer asemenea haine, se simt bine îmbrăcate în acest stil. Asta e chestiunea! Indiferent ce îmbraci, trebuie să te simţi bine şi comod, să se vadă că ţi se potriveşte!

Nu e vorba că nu am fuste ori rochii de culori deschise, doar că am ales ca în partea de jos să port mai degrabă culori închise, iar în partea de sus culori deschise. Spre exemplu, am fustă bleumarin, iar în partea de sus îmbrac o cămaşă albă. În urmă cu câţiva ani am ales o rochie neagra cu bust bej din dantelă.

Îmi dau seama că multe lucruri ţin efectiv de psihic şi ştiu că încă nu m-aş simţi comod în anumite haine.

O prietenă bună îmi spunea că uneori e nevoie de un mic impuls ca să ieşi din zona de confort.

Oare ce impuls ar fi necesar acum?😛

Parerea ta conteaza

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s