Interviu Ana Săndulescu (autor „Anamneza”)


Spuneam în urmă cu ceva vreme că voi încerca să citesc şi cărţi scrise de autori români contemporani pentru că simt că există câteva mici comori ce pot deveni foarte cunoscuţi (nu datorită mie, nu aş îndrăzni să îmi arog un asemenea drept, ci datorită TALENTULUI lor) dacă le acordăm o şansă.

În colaborare cu editura Herg Benet, am demarat acest proiect care, momentan, m-a surprins din multe puncte de vedere.

Pentru că m-a impresionat destul de mult cartea scrisă de Ana Săndulescu, am rugat-o în urmă cu câteva săptămâni să răspundă la câteva întrebări. Mă bucur mult să constat că a răspuns la „apel”. Şi mai mult mă bucur că a acordat atenţie şi a răspuns în stilul ei caracteristic.

 

1. Cum ţi-a venit ideea să scrii “Anamneza”? Reflectă ceva din viaţa ta ori e, pur şi simplu, ficţiune?

Pentru mine, scrisul are, a avut şi va avea o importanţă vitală. Scrisul ca parazit, narcotic, pansament, boală, scrisul ca cel mai bun prieten, ca tratament, merge mână în mână cu cititul, altă pasiune pe care o practic cu regularitate. Ca să fiu mai specifică, caut să citesc minim două ore pe zi, de obicei seara. În condiţiile astea ideea de a scrie o carte a venit natural când deja aveam strânse foarte multe note de jurnal, fragmente şi povestioare dintr-o altă lume. Ca orice artist, am pus în arta mea atât fragmente inspirate din realitatea imediată, cât şi nebuniile imaginative din capul meu, dar o poveste e o poveste şi sunt fericită că „Anamneza” stârneşte curiozitatea cititorului.

 

2. “Anamneza” a fost cumva influenţată de filmul Awake (Sub anestezie, 2007)? Citind cartea şi gândindu-mă la copertă, acesta a fost sentimentul pe care l-am avut.

M-am uitat la trailer adineaori, ca să îmi amintesc despre ce este vorba; au trecut totuşi 9 ani de când a apărut filmul. Există o anumită similitudine: senzația persistentă de sufocare. Coperta înnecată a „Anamnezei” perpetuează starea protagonistului din film. Un om a cărui corp neputincios e răsfirat pe o masă de operaţie, sub o anestezie care nu şi-a făcut efectul. Lipsit de control pe mâna unui/unor? doctori care par să fie dispuşi să îl saboteze. Ce senzaţie teribilă să te abandonezi în felul ăsta. În afară de asta, în afara acestei senzaţii, nu mai am alte amintiri cu acel film. Să nu uităm de toate acele cărți, seriale, ochi și situații pe care le-am întâlnit sau pe care le-am visat; toate au contribuit câte puțin la „Anamneza”.

 

  3.“Anamneza” este prima ta carte. Acesta este un stil pe care intenţionezi să îl abordezi şi la următoarea carte? Apropo’, când publici următoarea carte?    

Voi căuta să schimb stilul/stilurile din carte, altfel ar fi confortabil, nu? Scrisul a încetat de mult să fie o inspirație de moment și a devenit o parte din programul meu zilnic. Modificarea fragmentelor, testarea altor artificii, diferite persoane și perspective, toate acestea denotă dinamism și varietate, iar la final, mi-aș dori ca scrisul meu să fie perceput ca fiind creativ, bine documentat și imprevizibil. În privința publicării celui de-al doilea volum, pot să îți spun că  lucrez la mai multe proiecte în același timp și că voi publica ceva doar când voi fi mulțumită de acel text.

 

4. Ai ales intenţionat acest stil de lucru (gen jurnal-anamneză – mers în trecutul apropiat/trecutul îndepărtat pornind de la prezent şi ajungând iarăşi în prezent)?

A fost un joc fascinant, intenționat, acesta al timpului actual – rememorare – prezent – continuarea prezentului, întoarcere și tot restul. Faptul că, în paralel, aflăm informații din notele de jurnal ale Dorei – mama Luisei – este cu atât mai enigmatic. La nivel psihologic, Jurnalul Dorei justifică multe din alegerile neconvenționale ale fiicei sale.     

 

5. Dacă ar fi să recomanzi cuiva să citească această carte, la cine te-ai gândi?

Oamenilor obraznici, dar și celor care sunt foarte, foarte… cuminți.

 

6. Te-ai gândit că “Anamneza” ar putea deveni un film sau o piesă de teatru?

Cât am scris la cartea asta, vedeam totul ca într-un film. Până și pasajele meditative, pentru că majoritatea izvorau din capul Luisei: într-o bibliotecă, pe stradă, într-un bar, la facultate, pe patul de spital sau dintr-o amintire “blurată”. S-a mai făcut asociația asta cinematografică și e bine că „Anamneza” oferă o experiență vizuală bogată, cu un scenariu detaliat, multilateral, însă la noi în țară nici măcar traducerile în limbile de circulație internațională nu merg bine, iar ecranizarea a mai mult de un roman contemporan pe an e o utopie.

 

7. Cum te-ai gândit să construieşti personajul Luisa?

M-am uitat în Oglinda lui Erised. Doar că în loc să văd un personaj fericit, am construit opusul. De acolo am luat ce era mai sensibil, mai autentic, mai de neînțeles și l-am pus pe hârtie.  

 

 8.Care personaj ţi-a dat cel mai mult de furcă la crearea lui?

Jurnalul.

Pentru că trebuia să fie o voce separată de Luisa. O voce perfidă. Pragmatică. Rece.  

În aceeași măsură, mi-a fost greu să o creez pe Dora, dar nu din motive literare, ci emoțional. Pentru că o salvează pe fiica ei de la înec. Pentru că are părul tuns scurt și e o visătoare. Pentru că am iubit-o ca pe propria mea mamă.  

 

9. În “Anamneza”, există şi ceva din experienţa personală transpusă în acţiunile/gândurile vreunui personaj?

Cred că în toate personajele mă regăsesc câte puțin. Dar cel mai mult în Luisa, care este și protagonista cărţii. Uite, de exemplu, eu chiar am urmat Facultatea de Economie. 🙂  

 

    10.Ce tip de abordare preferi? Prezentare online sau întâlnire personală cu cititorii?

           Cu toate activităţile în care un om este prins de-a lungul zilei, de la sport, serviciu, gătit🙂 , puţină curăţenie, scris, mmm… nu prea e timp să te vezi cu toată lumea, şi atunci, da, e preferabil o discuţie online. Dar într-o zi de week-end o plimbare în parc e bine-venită. De altfel, am onorat toate întâlnirile de până acum.

Mulţumesc mult!

 

Nu cred că mai sunt multe de adăugat, cred că v-aţi făcut deja o părere despre Ana şi sper că aţi decis să citiţi romanul ei. Personal, abia aştept să văd cu ce ne surprinde data viitoare.

Referitor la filmul menţionat, voi scrie o scurtă recenzie în curând ca să lămurim cititorii că nu este vorba despre un pacient lăsat la mâna doctorilor din cauza cărora nu a mers bine anestezia, ci are multe subtilităţi şi multe adevăruri ascunse, vorbeşte despre sacrificiu, despre iubire, despre moarte. Este un thriller care crează cadre în cadre şi alte cadre, purtând cinefilii prin experienţe greu de imaginat.

Mulţumesc, Ana, pentru acordarea interviului. Nu ştiu cum se spune….”spor la lucru”, „inspiraţie maximă”…..Alege tu varianta potrivită😉

6 gânduri despre „Interviu Ana Săndulescu (autor „Anamneza”)

Parerea ta conteaza

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s