Povestea unui omulet din clasa a IV-a (Judy Blume) – recenzie


Astazi va prezint o carte pentru copii aparuta la editura Arthur in colectia „Cartile de aur ale copilariei”.

povestea-unui-omulet

Despre carte

Este o carte recomandata copiilor de la 8 ani in sus.

Am lasat-o pe Daria sa o citeasca inainte sa o frunzaresc si eu pentru ca nu avea rabdare sa descopere povestea.

Fiind in clasa a IV-a, sentimentul ei era ca se va regasi in paginile acelei carti.

Ei bine, nu a fost vorba doar despre faptul ca personajul principal, Peter, este in clasa a IV-a, cat mai ales ca orice copil care are un frate ori o sora mai mica se poate regasi in aceasta carte.

Subiectul este relativ simplu: un baietel incearca sa isi gaseasca locul in familie simtind ca parintii ii acorda toata atentia fratelui mai mic.

Cartea relateaza, de fapt, zece povesti/aventuri prin care trece Peter in incercarea de a se simti si el in centrul atentiei.

Citind cartea, am realizat ce simt copiii care au frati mai mici (eu sunt singura la parinti asa ca nu am trecut prin astfel de stari de gelozie).

O inteleg pe Daria de ce e furioasa cand i se pare ca radeam la prostiile pe care le zice ori le face Andrei (maine o sa puteti citi un articol despre o carte pe acest subiect, dar pe celalalt blog).

Desi noi nu acordam atentie sporita unuia dintre copii, in mintea copilului mai mare apare ideea ca nu este la fel de iubit ori nu i se acorda aceeasi atentie, iar o astfel de carte – scrisa intr-o maniera amuzanta pentru copii (sincer, eu nu am ras la fazele care i se pareau Dariei amuzante – cititi ce a povestit ea pe blogul ei ) – prinde imediat tocmai pentru ca cititorul empatizeaza cu bietul Peter si rade de pataniile lui Coltunas (fratele mai mic).

Asa cum spuneam, cartea este brutal de onesta (nu gasesc alta formulare) in modul in care relateaza sentimentele copilului mai mare, dar amuzanta pentru ei tocmai prin stilul adoptat de autoare.

Despre autoare

Judy Blume este cunoscuta pentru cartile dedicate copiilor si adolescentilor.

Aceasta carte este relativ „simpla” indraznesc sa spun comparativ cu alte carti scrise de autoare unde relateaza situatii care trec de stadiul unei povesti dedicate copiilor. De ce? Pentru ca trateaza subiecte precum: controlul sarcinii, sex, moarte etc.

Am citit cateva articole despre autoare si am inteles ca sunt multi autori, critici, parinti care au cerut sa i se interzica anumite carti din motivele enumerate mai sus.

Nu am citit alte carti asa ca nu ma pot pronunta in aceasta directie.

Cartea de fata este relativ ok, nu introduce notiuni de acest gen, dar exista acea sinceritate brutala de care spuneam in care fratele mai mic este numit „micul mostrulet”.

Nu am ajuns la stadiul in care sa fie nevoie de discutii mai ample, cu subiecte mai grele, mai avem ceva timp pana acolo.

Cert este ca, atunci cand va fi momentul unei discutii (peste cativa ani), voi apela si la carti. Dar le voi citi eu inainte ca sa imi dau seama daca sunt potrivite sau nu.

Recomandari

Cartea poate fi cumparata direct de pe site-ul Editurii Arthur cu 24.4 ron , pe emag cu 23.30 ron , pe Carturesti cu 23.30 ron, pe libris cu pret redus 18.64 ron

 

37 de gânduri despre „Povestea unui omulet din clasa a IV-a (Judy Blume) – recenzie

    1. Sincer, nu am realizat ca am facut vreo diferenta, iar daca am facut ceva a fost exact pe dos: adica cea mare a primit uneori mai mult tocmai pentru ca se vaicarea mai cu spor, cel mic nu are astfel de tendinte, e sigur pe el si nu se simte neglijat (discut cu ei de cand erau mici si sunt obisnuiti sa imi spuna ceea ce simt, sa se exprime si sa detalieze ceea ce nu le convine)

      Apreciază

  1. Mi se pare o carte utila atat pentru parinti cat si pentru copii. Cred ca este greu sa-ti convingi copii ca-i iubesti in mod egal deoarece fiecare este unic in felul sau. Stiu cateva cazuri care se incadreaza in subiectul cartii si nu-s tocmai fericite, asa ca aceasta carte este un plus pentru o familie fericita.

    Apreciază

  2. Eu am o sora mai mare si intotdeauna mi-am dorit 2 copii, sa se ajute si sa sprijine. Cred ca e important sa fie doi, dar e la fel de important sa invatam sa nu il neglijam pe cel mai mare.

    Apreciază

    1. Mihaela, eu sunt singura la parinti, mi-am dorit intotdeauna doi copii.
      Nu am neglijat-o pe cea mea, dimpotriva: sunt multe situatii cand ea a fost favorizata tocmai pentru ca tot comenta ori se vaicarea.
      Anul acest a atins un apogeu in comportament si, cu toate ca discutam de cand era mica si parea sa fie o buna comunicare intre noi, nu gasesc mereu un punct de liniste ca sa o fac sa priceapa ca nu e mai presus de celalalt si ca nu trebuie sa pretinda mereu si mereu atentie.
      Am inceput o munca asidua de lamurire si de explicare practica, nu doar teoretica ceea ce sper sa functioneze pentru ca este foarte obositor si stresant pentru mine ca parinte.

      Apreciază

  3. Eu am o sora mai mica si nu am avut niciodata impresia ca ma iubesc mai putin, din contra, mereu am avut senzatia ca pe mine ma iubesc mai mult :))) si sorumea simte la fel, mi-a reprosat asta. si mie si parintilor. de parca as fi eu vinovata cu ceva😀

    Apreciază

  4. Și eu sunt singură la parinți și nu am cunoscut acest gen de gelozie. Cred că această carte e foarte potrivită pentru părinții cu mai mulți copii, pentru a înțelege ce e în sufletul lor.

    Apreciază

Parerea ta conteaza

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s